Notă: Acest articol face parte din seria “Ciudații Pământului” și prezintă un individ bizar despre care am ales să distribui bășcălie săptămâna asta. Puteți citi și despre alți ciudați aici. ȘI DA, ȘTIU CĂ AM SĂRIT PESTE UN ARTICOL SĂPTĂMÂNA ASTA. AM AVUT BANCHET DE CLASA A DOIJPEA. ÎN LOC SĂ ÎMI TRIMITEȚI MAILURI CU AMENINȚĂRI MAI BINE PUNEȚI MÂNĂ DE LA MÂNĂ ȘI-MBĂTAȚI-VĂ ȘI VOI.

Știu că toți aveți câte o bunică printr-un sat din munți uitat de Dumnezeu, la care vă mai duceți o dată la câțiva ani ca să verificați dacă moștenirea este gata de recoltat.

Dar indiferent cât de bărboasă ar fi acea bunică a voastră, mai are de mâncat multe găleți de pilaf cu corcodușe până să ajungă la performanțele lui Vivian Wheeler, bătrâna cu cel mai mare barbișon de pe planetă.

Povestea femeii cu barbă de 11 inci

În română, asta înseamnă 28 de centimetri. Nu s-a mai bărbierit din 1990. Adică 1,21cm pe an. Adică 0.03mm pe zi. Mai mult decât îmi crește mie, în orice caz.

Vivian Wheeler s-a născut cu un fel de boală care nu îți face nimic rău concret, dar care-și bate joc de tine; se numește hipertricoză, iar femeile afectate de ea se bucură de câte o barbă pe care majoritatea dintre ele o smulg să-și facă gheme pentru tricotat.

Așa că șterge-ți zâmbetul ăla sarcastic de pe față și, înainte să mai accepți vreo căciulă tricotată de bunică-ta, asigură-te mai întâi că n-are hipertricoză — pentru că-s șanse mari să o fi hipertricotat din propria țăcălie.

Revenind la Vivian Wheeler (sau Viviana Rotaru, cum i s-ar fi zis dacă era munteancă de-a noastră), aceasta s-a născut dintr-o mamă care avea și ea un pic de barbă, și dintr-un tată cu spirit de afacerist care a vândut-o la circ încă din fragedă pruncie.

Și întreaga sa viață a trăit-o la circ, jucându-se cu leii, cu maimuțele, și cu alte animale tot la fel de blănuroase ca și ea.

A avut chiar și 3 copii, dintre care unul a fost luat de către soț și, după 32 de ani, cei doi s-au regăsit. Aveți fotografia emoționantă mai jos, în mijloc.

Varianta neoficială a poveștii, inventată de mine și susținută cu argumente iluzorii

Desigur, varianta oficială este că Vivian a fost vândută circului de către tatăl ei, nespus de furios că la un an de la naștere, în loc să-i taie moțul, trebuiau să-i smulgă barba.

Varianta neoficială, însă, din surse la fel de credibile ca și mine, este că Vivian nu s-a născut cu fascinanta abilitate de a cultiva păr pe obrăjori, ci a dobândit-o în urma unui pariu din timpul unei beții, cu un anume Dănuț. Vivian a pus rămășag cu acesta că poate să crească mai multă barbă într-o lună decât poate el, iar pierzătorul se va cocoța pe Ocna Feredeu în Joia Mare și nu va coborî până ce în barba sa nu se vor găsi o mie și una de căpușe.

Vivian Wheeler a câștigat acel pariu folosind tehnici zen de super-yoga și autosugestie, câștigând aurul la proba olimpică de bărbit feminin și argintul la probele olimpice de bărbit-sincron și bărbit-viteză și confiscând porecla de “Femeia cu Barbă” de la Cezar Ouatu, cel care o deținuse anterior. Dănuț, cel care a pierdut pariul, a rămas în istoria literaturii române sub numele de Dan Barbilian.

Într-un interviu acordat ziarului local din Bărbișanii de Sus, femeia cu barbă a declarat că ritualul ei de creștere a bărbii este simplu: zace, doarme și așteaptă. Citește mai departe…

Notă: Acest articol face parte din seria “Ciudații Pământului” și prezintă un individ bizar despre care am ales să distribui bășcălie săptămâna asta. Puteți citi și despre alți ciudați aici.

Probabil că l-ați văzut odată și la Măruță cel papagal în emisiune. Dacă nu, lăsați-mă să vi-l prezint: individul cu chelie din fotografia de mai sus este sârbul Slavisa Pajkic, poreclit de apropiații săi Biba Struja (=Biba cel Electric).

Numele de “Biba” n-am idee ce înseamnă sau de unde ar proveni, dar anii mei de experiență jurnalistică și investigațională mă îndeamnă să cred că lui Slavisa îi plăcea de mic să pescuiască și să curețe bibanii de solzi, în vederea unei consumări ulterioare cu lămâie și mujdei de usturoi.

Cu toate astea, peștele cel mai apropiat de Biba ar trebui să fie țiparul electric, dat fiind că Biba poate să atingă un generator de 20.000 de volți fără să-l mănânce nici măcar nasul. Dacă ar fi distribuit egal la 650 de oameni, acest voltaj ar fi suficient să-i carbonizeze pe toți.

Biba a fost văzut la diferite show-uri TV făcând o serie de cascadorii repetitive, cu scopul de a-și demonstra controlul asupra curentului electric. Printre giumbușlucurile lui se numără:

• Ținutul în mână al unui generator de curent de 20.000 de volți. Se spune că se antrenează pentru un milion, însă momentan am rezerve cu privire la veridicitatea acestui fapt… pentru că cine dracu’ cheltuie bani pentru atâta electricitate ca să vadă un sârb chel cum face tracțiuni cu un generator în cârcă?
• Fierberea apei (și a unor ouă) folosindu-se de electricitate. A intrat, astfel, în Cartea Recordurilor pentru cea mai rapidă fierbere a unui pahar cu apă prin propriul corp.
• Prăjirea unui cârnat prin două furculițe ținute în mâini.
• Ținutul în dinți al unor electrozi conectați la un bec care se aprinde.
• Vindecatul oamenilor de afecțiuni minore folosind curentul care-i trece prin degete. Practic, el pune mâna pe tine și îți desfundă sinusurile, restabilește circulația, te scapă de migrene, etc.
• Aprinderea unei torțe prin intermediul propriei chelii.
• Câteva alte scamatorii, dar nu prea multe. În general cam ceea ce necesită conductibilitate electrică.

La acestea se mai adaugă și faptul că Biba a făcut cerere la guvernul american să poată încerca scaunul electric. Americanii, însă, l-au refuzat politicos, zicându-i că ei nu consumă electricitate de pomană cum fac europenii, și că să se ducă în mă-sa.

Surse neoficiale inventate de mine spun, însă, că americanii pregătesc o canapea electrică cu șase locuri, în care îl vor lăsa și pe Biba să se-nghesuie printre cinci flăcăi condamnați la moarte.

Care e explicația?

Majoritatea site-urilor și emisiunilor îl prezintă pe fratele nostru Biba ca fiind un super-om cu super-puteri și super-chelie. Aceste lucruri sunt, însă, neadevărate (cu excepția super-cheliei pe care nu i-o poate nega nimeni).

Adevărul este că Biba Struja are de fapt o afecțiune rară numită dysplasie ectodermală, care face ca pielea lui să fie un izolator electric datorită lipsei glandelor sudoripare. Biba nu transpiră și nici nu salivează — lucru care, vă imaginați și voi, nu e tocmai o distracție. Citește mai departe…

Dacă lecturezi articolul de față peste 2-300 de ani, la școală, când eu deja sunt autor canonic, înseamnă că n-ai văzut în viața ta reclama cu cele trei surori care, vai soro, vor cu orice preț să senvișească niște chifle cu pateu.

(Dacă trăiești în zilele noastre și totuși n-ai văzut reclama, dă-mi un mail și facem repede o chetă să-ți luăm și ție un televizor și-o rudă de salam. Aveam și eu mai multe rude, dar dacă tot am dat la lume mi-au mai rămas doar trei surori și-o mamă-soacră.)

Revenind la subiect, mie-mi place foarte mult bicarbonatul. Mă regăsesc în el, iar reclama la pateul celor trei surori m-a inspirat neînchipuit de tare. Acestea fiind spuse, am luat decizia de a bicarbona, vai soro, împreună cu surorile mele.

Având în vedere că sunt băiat, lumea s-ar fi așteptat să bicarbonez cu frații mei; problema e că frații mei mai au de pușcărit 5 ani de zile fiecare, pentru:

• șantaj și uz de șantaj
• șantaj din culpă
• șantaj sub influența băuturilor alcoolice

Am dat eu niște șpagă ca să-i scap de acuzațiile de:

• șantaj deosebit de grav
• posesie ilegală de șantaj
• nerespectarea prevederilor legale cu privire la șantaj
• trafic de șantaj
• șantaj cu premeditare
• șantaj împotriva bunelor năravuri
• o grămadă de alte contravenții neînsemnate.

Și oricum, dacă erau frații mei liberi și găseau bicarbonat prin casă, probabil că-l trăgeau pe nas.

Așa că am decis să apelez la ultimul resort, și anume surorile.

Într-o noapte, pe nepusă masă, m-am autoinvitat împreună cu celelalte două surori acasă la sora cea mai mică, proaspăt căsătorită. În mâini aveam desăgi cu bicarbonat, rumen și prăfos, de-ți era mai mare dragul să-l bicarbonezi.

Am intrat în cameră la soră-mea, l-am fraierit pe bărbată-su Găvrilă că e 5 dimineața și s-a deschis cârciuma din sat, iar celelalte două surori ale mele au băgat mâinile în bicarbonat și au început să o troznească pe cea mică peste față, s-o trezească. Așa-i făceau și când era de-o șchioapă: când se crăpa de ziuă, imediat o deșteptau agresând-o cu câte ceva.

Sora cea mică, Năpârla, se trezi instantaneu, înjurând de mama focului și căutând bâjbâit telecomanda să dea pe TVR1 unde, după datină, se intonează imnul național în fiecare dimineață. Sora cea mare i-a smuls telecomanda din mână și a început să amestece cu ea în acvariul de pești în care turnase niște zaț. Cafea mai bună n-am văzut de când mă știu.

În tot acest timp, Năpârla se uita prin propria cameră ca un popândău pălit de fulger și, nedându-și seama ce se-ntâmplă, începu să zbiere cu voioșie.

Năpârla: Astăzi este ziua Partidului Muncitoresc Român! Propun, hai soro, să facem un picnic strașnic cu salam de vară uscat, de-ăla de care n-a văzut nici dracu până în ’89!
Eu: Vai soro, dă-l în mă-sa de salam că ai mâncat și în 2004, când ai fost în tabără la Cernobâl. Mai știi câte urechi suplimentare ți-au crescut atunci? Salamul de vară declanșează acțiunea unor factori mutageni, vrei s-ajungi ca alde unchi-tu Corneliu Căpcăunul??? Eu zic mai bine să bicarbonăm, am eu un bicarbonat mamă-mamă!
Năpârla: Dar nu-i greu, soro, și înecăcios?
Eu: Habar n-aveți ce vorbiți!

Nici n-am apucat bine să-mi termin replica, că imediat m-au luat surorile mele de-o aripă și, mințindu-mă că frații Dolănescu au scris “Făt-Frumos din lacrimă“, m-au azvârlit în stradă, împreună cu cei trei saci de bicarbonat. Ele au rămas în casă să discute despre cum abia așteaptă să mă-nsor ca să mă facă de rușine.

Fericit peste orice fel de limită a bunului simț, am tras chiulul în ziua respectivă de la serviciu, motivând că-mi trebuie un scurt concediu medical pentru că sunt nebun. Am suit degrabă sacii de bicarbonat în atelaj, am înjghebat buhaii la el, și am scos căruța în stradă să încurc circulația și să bicarbonez trecătorii, în spiritul aniversării a 65 de ani de la fuzionarea PCR-ului și a PSD-ului în Partidul Muncitoresc Român. Citește mai departe…

Notă: Acest articol face parte din seria “Ciudații Pământului“, inaugurată astăzi. În fiecare zi de marți va apărea un articol despre un individ straniu care chiar există. Cu ocazia asta, anunț și faptul că articolele obișnuite, caterincoase, de duminică, vor fi mutate sâmbăta.

Indiferent cât de călugăr ai fi sau cât de departe de civilizație ți-ai duce traiul, e imposibil să nu fi auzit vreodată în viața ta de Omul-Șopârlă, supranumit de mulți “nebunul ăla care s-a tatuat cu verde pe tot corpul și mănâncă omizi pe scenă când îl vezi la circ“.

Prima oară am aflat de Eric Sprague (sau, cum îmi place mie să-l numesc, Buric Sparanghel) de la televizor când eram mic, și-mi amintesc întocmai spusele mamei mele din seara aceea: “Vezi mă de ce te oblig să mergi la școală? Ca să nu ajungi ca ăsta!…“. Ironia face, însă, ca Eric să fi fost un elev sârguincios, civilizat, devenit în anii ’90 doctor în filozofie.

Chiar și la 20 de ani după ce și-a început transformarea în reptilo-ciudat, Eric Sprague încă se mai crede șmecher și continuă să își “îmbunătățească” periodic originala (și totodată respingătoarea) înfățișare. Și-a tatuat aproape toată pielea cu modelul solzilor de gușter, și-a bifurcat limba tăind-o pe lungime, și-a ascuțit 4 dinți din față, și-a implantat ce mama mă-sii și-o fi implantat ca niște coarne în loc de sprâncene, și și-a făcut o serie de pierce-uri în nas și în urechi cum avea și tatai-tu când se ducea la videotecă să-ți agațe o potențială bunicuță.

Din 2009 încoace, Omul-Șopârlă a renunțat la chelia facială, lăsându-și barbă de-aia englezească de moșier. Tot atunci și-a dat jos și cerceii ăia ridicoli cu diametrul de un inci, pe care îi folosea — atenție mare! — pentru a TRACTA MAȘINI. Și-a acordat chiar și neoficialul titlu de “omul cu cei mai puternici lobi ai urechilor din lume“.

Dar cu ce-și câștigă, totuși, Omul-Salamandră pâinea?

Cu o față și niște modificări corporale atât de neortodoxe, ai crede că Eric n-ar putea în vecii vecilor să lucreze într-o firmă de instalații sanitare ca secretar-contabil. Și ai avea dreptate.

După cum însuși tatuajul său cu “FREAK” (=”CIUDAT”) care-i tronează pe torace ți-ar sugera, Omul-Șopârlică își câștigă banii de băutură expunându-și ciudățenia la circ, în fața unor oameni care și-au rupt 5 lei de la gură pentru a-l vedea pe “tipul ăla verde” cum:

• Mănâncă foc și suflă flăcări.
• Își bagă un furtun în nas și își pompează ceva în el (mujdei poate?) și dup-aia scoate pe ochi.
• Mănâncă râme și gândaci.
• Dă reprezentații cu popândăi dresați care fac giumbușlucuri. Citește mai departe…

Sunt în creierii munţilor şi n-am programat niciun articol pentru azi.

Reveniţi marţi (nu staţi la coadă, pâinea s-a terminat), am pregătit ceva mişhtaw.

Paşte fericit alături de familie şi de mieluţii nevinovaţi, jupuiţi şi tranşaţi care arată ca nişte câini!

(Serios vorbesc, arată la fel. A fost mama în China şi ştie cum arată un căţel tranşat tradiţionalmente.)

Avem şi noi miel, ieri l-am furat. Mi-am făcut barbă din lâna lui, zici că-s Patriarhul Daniel. Acuma îl tranşăm şi îl sacrificăm pentru Mujdalxis, zeul usturoiului. La noi în trib se spune că dacă sacrifici un mieluţ pe 4 mai, n-o să miroşi a usturoi tot anul.(dacă îl mânci cu usturoi, evident)

Şi că tot vorbeam de usturoi, ştiaţi că dacă îţi astupi fiecare nară cu un căţel de usturoi înfipt adânc e posibil să mori?

Paşte fericit în orice caz! Mă duc să joc pocnis, e un fel de tenis doar că în loc de rachete avem tigăi şi în loc de minge pocnitori. Trebuie să-mi intru în mână, n-am mai jucat pocnis de când eram sarac.

Şi îmi cer scuze că n-am diacritice / bold / italic / mujdalic, am scris de pe telefon.

Nota editorului (şef): Am pus eu diacriticuri.